Femeia-poezie

Standard
Eu văd poezia ca pe o femeie   angi 2
zămislită din dorinţa şi dragostea
celui ce o compune.
Îi transmite trăiri,
sentimente,
înveşmântând-o în metaforele
sufletului.
Uneori este ca o adolescentă rebelă.
Dansează desculţă în miez de noapte
prin iarba cu rouă,
face să vibreze inimi
în versu-i alb
şi respiră tinereţe.
Alteori, o doamnă
frumoasă,
misterioasă,
admirată de critici.
Îi aşează cunună de lauri,
punând-o să defileze
prin suflete.
Dar poate fi o oarecare.
Trece prin inimi,
lasă linişti sau nelinişti
durere sau bucurie
şi mult dor.
Bărbatul este cititorul.
O descoperă,
o simte,
o iubeşte.
Dar fiecare o vede în felul său
chiar dacă e aceeaşi femeie
sau poezie!
  versuri: Angelina Nădejde

Anunțuri

Jertfit întru zidire

Standard

Ţi-au înflorit castanii, profesore, la tâmplePortraitofProfessorEduardMeyerxxHamburgerKunsthalle
Şi porţile luminii mereu îţi sunt deschise
Vin îngeri să se-nfrupte şi cu nesaţ să-şi umple
Cămara cu poveţe ca să-şi clădească vise.

Tu îi primeşti pe toţi şi eşti precum o carte
Pe care-o răsfoiesc, setoşi, filă cu filă,
Îşi iau din ea cuvântul şi pleacă mai departe
Uitându-te pe-un raft, uzată şi fragilă.

Pe-altarul de lumină aştepţi crucificarea,
Un manuscris îţi este întreaga ta trăire,
Iar slovele cu suflet au întregit lucrarea
Şi pe copertă-i scris – jertfit întru zidire.

Versuri : Angelina Nădejde
Pictura :Portrait-of-Professor-Eduard-Meyer

Viaţă după viaţă

Standard

Aţi simţit cum plâng desfrunziţi copacii1531800_275377849278425_82262336_n

Biciuiti de ploi şi răniţi de vânt?

Parcă-s răstigniţi … şi fragili ca macii

Unii-ngenunchează până la pământ.

 

Zdrenţe au pe ei  parcă-s de ocară

Vor cădea ninsori peste umeri goi

Toamna asta-i lasă, nemiloasă, iară,        

Dezgoliţi de straie… rătăciţi strigoi.

 

Aşa suntem noi spre sfârşitul vieţii

În genunchi ne pun neputinţe, boli,

Resemnaţi şi singuri şi la mila sorţii

Aşteptăm în taină… ai pierzării soli.

 

Bătrâneţea fură haina frumuseţii

Devenim din torţe, lumânări de ceară

Când dureri ne sting,  îngerii cetăţii

Plâng cu noi alături… lacrimă-i amară.

 

Şi sperând prin moarte la o nouă viaţă

Anotimpuri reci le-ngropam în noi

Pentru ei, copacii, toamna-i o prefaţă

Vor fi iar cu flori, cununati de ploi.

 versuri: Angelina Nădejde

Mamă, înger de lumină

Standard

Când m-ai adus luminii, măicuţa mea iubităCharles West Cope
Din trupul tău durut, necopt încă de viaţă,
M-ai învelit în roua de floare îmbobocită
Ce caută-n zăpezi fărâme de speranţă.

Şi m-ai primit la tine ca pe o primăvară
Venită prea devreme, dar totuşi mult dorită,
Erai copil ce poartă prin vremuri o povară
Din dragoste curată… cu viaţă-împărtăşită.

Ca pe un fulg de nea mă legănai uşor
Şi îţi părea că ţii în braţe universul,
În cântecul iubirii de somn izvorâtor
Eu cred măicuţa mea c-ai presărat şi versul.

În nopţile în care de boală mă vegheai,
Erai un rug aprins, un viu liturghier,
Din sufletul mâhnit tu mirul picurai
Şi îmi spălai obrajii în lacrimă de înger.

Azi răscolind trăiri ce ar mai fi de spus?
Rămân în urmă toate… durerile şi anii,
M-ai dăruit luminii şi te iubesc nespus,
Sărut mâinile tale şi sufletu-n litanii.

Versuri: Angelina Nădejde

pictura: Charles West Cope (1811 – 1890)

Dacă…

Standard

Doamne,
dacă aş mai trăi o viaţă,daca
n-aş pierde nici o zi în care să nu mă bucur de copilărie.
N-aş adormi
fără îmbrăţişarea îngerului
cu chip de mamă şi povestea
ei de seară.
Aş creşte şi aş înflori doar pentru cine merită
să înfloresc.
Aş implora inima să nu bată cu putere
la orice fâlfâit de aripă crezând
că este iubire.
O vor răni gesturi,vorbe sau chiar tăceri;
şi atunci rănită nu va mai avea putere
să iubească.
Ochilor le-aş porunci să-şi zidească lacrimile
de suferinţă,
iar eu îi voi spăla cu bucuria de pe chipurile
oamenilor buni.
Mâinilor,  să dăruie mângâiere
şi să ridice pe cel căzut.
Sufletului i-aş cere  smerenie
căci de aici vin toate;
dragostea, bunătatea şi începutul înţelepciunii.

versuri: Angelina Nădejde

Vindecare – versuri Angelina Nădejde

Standard

Ascunde-mă în tine în recea dimineaţăvindecare

Când ploile de gânduri mă-nvăluie şi dor,

Pictează-mi răsărituri să-mi fluture prin ceaţă

Eu sufletul aştern să-l faci cvadricolor.

 

Să-i pui roşu ca focul să îmi arăţi iubirea

Speranţele în tine cu verdele din frunză,

Cu-al cerului albastru pictează-i nemurirea

Iar liniştea în galben aşterne-o ca pe panză.

 

Şi pune violetul din liliac pe pleoape,

Din nuferi fură albul şi zugraveşte-mi pace,

Izvoare de lumină fă  inima să sape,

Îmbracă-mă-n dorinţa ce-atât de mult îţi place.

 

Şi dacă nici aşa tristeţile nu-mi pleacă

Zideşte-mă în tine, eu jertfa, tu altar,

Voi arde înăuntru, scântei să mă desfacă

Şi tot ce mă frământă să mistuim în jar.

 

Cenuşa ce rămâne s-o aruncăm în mare

Să spele rămaşiţe de lacrimă de stea

Şi să le pierdem urma în valuri dansatoare,

Să uit când al meu suflet, rănit, agoniza…