Arhive pe etichete: crinolina

Din nou la viaţă

Standard

Au înflorit bujorii şi-au îmbrăcat grădinab

Cu hainele de gală ca pentr-un  mare bal,

Pare-o mărită doamnă ce-şi pune crinolina

În verdele smarald, dantelării şi voal.

 

Pictată este-n  roşul  iubirilor aprinse,

Dorinţele din inimi în rozul diafan,

Par rugi arzând în flăcări de patimă încinse

Acompaniate-n noapte de vânt ca de pian.

 

Şi peste tot şi toate, parfum amestecatCurran, Charles Courtney 1861 - 1942 American Academic Classical artist

De liliac, narcise, incandescenţi bujori,

Iar cerul e o mare de floare franjurat

Unde salcâmi sărută nestigheriţii nori.

 

În toată această vrajă de cântec şi culoare,

Se nasc în noi speranţe şi nesfârşite vise,

În suflete-ostenite ne construim altare

Le-nsufleţim cu viaţă, iubiri ca antimise.

Angelina Nădejde